meniu

Hotarati-va odata, stanga sau dreapta ...

Lumina din lumina ...

Timpul trece ...



Buna ziua sau buna seara tuturor ( depinde la ce ora ati iesit de la lucru si pierdeti vremea pe net )
Pentru inceput vreau sa fie clar o treaba foarte importanta, si anume : daca nu ai simptul umorului nu are nici unsens sa mai stai si sa citesti povestile mele, ca vorba aia ,, de ce sa stau eu si sa citesc debitarile mintale ale lu’ asta , ca oricum nu ma intere’ si dup’aia tot ma uit ca buha-n horn, ca nu precep ce vrea sa zica tipu' ’’.
Deci daca am lamurit( sper ) aspectul asta important asa si asa, sa va pove eu cum o fo’.
Apoi intr-o zi cu soareee, ME si cu colegul meu, care are multe porecle dainuitoare doar cate 2-3 zile, da pentru inceput sa zicem Kibarosul ( sper ca nu te superi BAA ), ce ne trece prin cap, in afara de curentul de prin birou. Pai ne trece sa facem poze cu Gherla, ca oricum eram porniti de mai demult sa strangem poze vechi cu orasul, ciordite de pe net ( aici tre’ sa reku, ca mai mult EL le julea, ca de enternetul lui e pe drod de 3 mb, pe cand a meu e gros ca paiu’, dar nu ca ar conta treba asta ca de julit de pe net iei si cu telu’) si aveam ceva poze de te lasau ca la Fodoru’ ( dentist ). Ei si cum sa facem , de unde sa incepem. Imi aduc aminte ca '' Zsigmond ''al meu care e maistru la mobila ( colectia Champaghe... a se vizita neaparat www.apolloromania.com ) are numarul lui Tibi, care are acces fara numar, fara numar la un punct foarte inalt din Gherla. Ok zicem noi. Umflam nr. de celula , sun , raspunde , vorbim, inchide, si avem o programare pentru duminica, la facut de poze.
Inainte de duminica ne supra-incarcam acc li-ion din dotare ( eu aveam 8 fratica , de parca mergeam sa fotografiez o nunta intreaga) , si asteptam marea zi. Vreau sa zic ca eu aveam Panasonic LZ2, si kolega meu LZ8, care sunt potrivite pt ce vrem noi.Toate lucrurile fiind puse la cale mai aveam putin si incepea marea aventura , adica urcatul in turnul cel mai inalt al bisericii armenesti din centrul orasului
EPISODUL 2
In 11 oct. 2006 iesim de la serv la ora 15.40 si la ora 16.00 trebuia sa ne intalnim cu Tibi M. Sa mergem sus in biserica armeneasca pentru a face poze. Fiind sfarsit de toamna, sufla frate un vant jos langa biserica de putea-i sa ridici ,, zmaul ‘’ nu alta. Asteptam noi putin ( Me si cu colegul meu ,, Arhitectul’’ ) si dupa ceva vreme vine si T-man insotit de Andras ( prieten cu Tibi ) si dupa strangerile de mana incepem sa urcam pe aici
Un lucru destul de important este faptul ca eu sunt fericitul posesor al unei proteze de picior, nemtesti, made from stainles stell, si ma misc mai incet. Deci... incepem sa urcam , incet incet. Aveam la noi o lanterna de-aia cu 2-3 lei, ca de, avem nevoie si de lumina. Bunnnnn... Scarile sunt din piatra 100%, si sunt concave de atata urcat de-a lungul anilor. Si sunt asezate in forma de spirala, deci si mai ,, usor ‘’ de urcat. Cat timp am avut ceva lumina de la geamurile din turnul mic a fost OK, dar pe masura ce urcam sa terminat cu binele, si am dat de bezna, dar ne-am descurcat cu lanterna din dotare. Si dai frate si lupta, cu treptele. Mie unul cel putin mi se parea ca sunt mii de trepte, pentru ca urcam una cate una, si mai aveam si o geaca pe mine ca era destul de frig afara ( aveam si caciula in cap ) . Dupa multe, multe trepte si 3 tevi ce intrerupeau urcusul anevoios ( pentru mine ) dar de care am trecut cu ajutorul baietilor ( thanks guys ) am ajuns la baza turnului din mijloc ( cel mare ) . Dupa putina odihna si revenire la normal am deschis geamul care este exact deasupra intrarii in biserica si am inceput sa facem poze in stanga si in dreapta. Am indraznit si l-am rugat pe Tibi daca se poate sa mergem mai sus. A fost de acord dar ne-a avertizat ca scarile pe care urma sa urcam mai sus sunt foarte vechi dar se poate urca pe ele. Zis si facut. Ei dragii mei daca pana acolo am urcat cum am urcat, de acolo in sus sa te tii fratic. Am inceput sa urc incet, incet pe scari ( care aveau o inclinatie destul de indrazneata ) tinandu-ma de urmatoarea treapta si hop inca o treapta. Incet incet urcam treptele, si corpul uman asa cum este el facut , stie ca nu e bine ce faci, si iti da de stire pentru inceput cu tremuratul genunchilor ( in cazul meu chiar si cel de otel parca tremura putin, ca auzeam un zdranganit metalic si nu stiam de unde vine ) si parca nu era destul senzatia asta, mai sufla un vant rece in turla bisericii, de ma miram cum de nu a instalat cineva deja o elice eoliana, ca sigur producea ceva curent cu ea. Aaa.. dar sa revenim la scarile noastre..
Urcam incet spre ceasul din varful bisericii, trec cu cu brio peste obstacole si ajungem sus, exact langa ceasul bisericii. Stau vreo 2-3 minute sa-mi revin, si facem ceva poze prin geamul de sub ceas, dupa care ne spune Tibi ca se poate face poza exact langa axul cadranelor.Mai urcam neste trepte vechi, si ajung exact langa ceas. Dam la o parte o tabla mica si voila... o ferastra mica numai buna de scos mana cu aparatul si facut poze, ceea ce am si facut ( este super ) . De sus ai niste senzatii cool, de nedescris ceea ce te face sa strangi aparatul si mai tare . Fac o gramada de poze cu aparelu si inchidem gemuletu cu tabla, sa nu intre pasarile si sa-si faca de cap( ca oricum era plin de kk de lovebirds. Si pe cand credeam ca mai sus nu se poate.. taddaaaa. Zice Tibi ca mai este un loc mai sus, exact in turla bisericii, si ca este o trapa care poate fi impinsa. Apoi asta am asteptat... dai pe scari in sus ca vorba aia ,, wath goes up, must go down’’. Mai urcam vreo 2 scari si suntem in varful bisericii, de-mi venea sa strig ca Leonardo DiCabrio ,, uaaaaaaaauuuuuuuuuuuuuuuu am the king of za worldddddddddd ‘’ da nu putem ca nimeni nu a vrut sa-l strang in brate ca Leo pe K. Blanket. Deschidem trapa si incep sa-mi dea lacrimile ( mai de bucurie , mai de la vantul care aducea praful de pe rama trapei) si dai si lupta cu aparatul. Stateam intr-o pozitie gen ,, lovitura cocorului’’ ( din filmul cunoscut de cinefili) cu un picior pe scara si celalat intins la maxim pe o bordura de pe zid. Dupa ce am facut poze fara numar, fara numar, am zis gata pe ziua de azi, hai sa merjem acasa.
Acum i-mi dau seama ca urcatul a fost floare la ureche, pe langa coboratul in panta cu vant din spate, si ceva praf in aer. Reusesc sa-mi prostesc creierul si sa-i zic,, hai omule ce e simplu, un picior dupa altul. Ce daca coboram cu fata in jos. Curaj. Hai ca acasa avem de mancare gulas cu ciolan. Cand am pomenit de ciolan, sa vezi viteza la coborare, de-mi zicea – oricum daca cadem ne oprim jos, nuuuuuuu , si oricum ai asigurare ’’ . Cu ceva emotii in stomac si tensiunea ridicata ca abia i-mi statea caciula in cap, am reusit sa ajungem jos, in fata bisericii. Am multumit gazdelor noastre pentru amabilitatea acordata, dupa care stolul catra casi, ca ne astepta gulasul.
Vreau sa precizez ceva. In biserica armeneasca am fost de 2 ori. In 2006 si in 2007, si in ambele vizite am fost insotiti de aceiasi ,, ghizi ‘’ , Tibi si Andras, carora le multumesc pe aceasta cale pentru ajutorul acordat.
Ei cam asta a fost aventura mea si a colegului de lucru, Janos Gonzales ( daca stiti bancul ) adica ( 2 nebuni, ahtiati dupa poze pe care nu le faci in fiecare zii ) . Daca exista cineva care este interesat si de alte povesti de genul asta, abia astept sa va zic cum a fost in biserica franciscana ( cea de langa fosta Politie ), sau cum a fost pe moara Steaua ( de pe Mintiului ) si mai ales cand am urcat pe baza de receptie tocmai la cucurigu.
Va rog sa scuzati greselile de ortografie, dar ma grabeam sa scriu repede sa nu-mi pierd ideile ca si Carko.
P.S. Si acum dupa aproape 2 ani mai aud noaptea acel zdranganit metalic, si proteza e afara pe hol....

Moment de relaxare ...

Avalansa de gheata...

La firul ierbii ...

O bucatica de soare...

Lacrimi de cristal...

Radius sunset 5

Original picture

Radius sunset 4

Original picture

Radius sunset 3

Original picture

Radius sunset 2

Original picture

Radius sunset 1

Red tree...